Prezumptia de superficialitate

V-ati gandit vreodata ce bine e sa stai sa te gandesti la ale tale noaptea? Cand e foarte liniste afara, aproape ca iti auzi respiratia si esti doar tu cu tine insati. Atunci chiar ca e cel mai bun moment sa te gandesti sa fii sincera/sincer (ia sa nu mai fim asa de feministe) cu propria persoana si sa nu te mai ascunzi inconstient dupa nici o masca.

Intrebarea care se pune este insa: Pana la urma ce cautam aici? Pentru ce luptam atata? (“atata” e doar  figura de stil, nu am luptat atat de mult inca dar suntem constienti ca ideile mari vin atunci cand te astepti mai putin; ni s-a demonstrat asta de prea multe ori).

Si… apropo, cineva ar putea sa intrebe: “Cine mai sunt si Superficialii astia .ro domnule? Ce  mai vor si ei?”

Despre noi nu prea pot sa spun mare lucru. La prima vedere s-ar parea ca suntem un paradox semantic: suntem “superficiali pana la proba contrarie” si vrem chiar sa ni se acorde asa-numita “prezumptie de superficialitate”. De ce? Pentru noi asta e un lucru foarte bun. Pentru ca inca mai speram sa ne putem pastra ideile oarecum idealiste (aici “idealiste” e un cuvant peiorativ) specifice varstei si imaturitatea creativa care ne caracterizeaza. Nu vrem, in nici un caz, sa devenim niste “maturizati peste noapte”, sa ni se administreze fiecaruia cate un vaccin de ipocrizie pe care sa il purtam mandri.

Vrem sa pastram in noi acea mica parte care ne asigura ca vom fi mereu altfel, mereu diferiti. Din nou fac apel la etica pentru ca ma sacaie ideea pur si simplu.

P.S.: Ce bine e sa gandesti limpede… noaptea;) (macar atat si doar pentru putin timp)

Daria

De ce Olimpiadele Comunicarii?

Sunt cateva motive bune si cateva motive mai mici, la fel de bune. Sa incepem cu cele de mana a doua: orgoliul personal (sau “echipal”): suntem in competetie cu alte echipe, care cu siguranta sunt foarte bine pregatite, dar si in competitie directa cu alti colegi de-ai nostri. Bun, sa sumarizam: orgoliul de a castiga o competitie.

In alta ordine de idei: suntem dornici de a pasi in acest mediu al comunicarii, tocmai pentru ca nu suntem experti. Dar asta nu ne face sa tratam cu neprofesionalism concursul, ci dimpotriva: ne motiveaza sa ne informam mult mai structurat si mai la obiect, dar mai presus de toate deschidem noi orizonturi in ceea ce am cladit deja.

Altminteri, suntem pusi pe distractie. Tineri fiind, credem ca brainstorming-ul petrecut la o cafea poate fi si amuzant, dar si productiv. Tocmai pentru ca nu este “o tema data de la scoala”, nu simtim acea coercitie care taie inspiratia din radacini. Voluntariatul inalta aripi :) Ne destindem discutand si cautand sloganuri si nu suntem inhibati de vreo prezenta matusalemica, atotstiutoare. Desi fiecare are rolul sau in aceasta echipa, nici unul nu este mai inalt sau mai semet. Toti avem aceeasi culoare.

Pe de alta parte, cu siguranta ne privim ca pe niste mici depozite de idei, asteptand sa fim exploatati in vederea binelui public. Dar nu vom bate apa in piua, pentru ca nu suntem singurii cu idei si mandrii de ele.

Dupa toata aceasta sete acerba de afirmare si de validare a propriilor personalitati in cadrul unei comunitati avizate, stam si ne uitam in jur. Traim adeseori resemnati intr-o lume tulburatoare, unde oamenii mor in strada nefiind tratati ca niste oameni ci mai degraba ca niste fantome, intr-o lume a nepotismelor si a favorurilor, intr-o lume care se vinde si se cumpara pe bani putini (pentru ca moneda de schimb nu este morala, in acest caz). Traim intr-o lume care ne bulverseaza si ne dezamageste, care ne frustreaza! Si pentru ca suntem tineri si deci plini de asteptari, iar realitatea este foarte dura si neconforma cu imaginile din capul nostru, aceste frustrari se adancesc si mai tare.

Si in aceste clipe de amaraciune si dezgust ne-am gandit ca in loc sa stam sa ne plangem de mila si sa nu actionam in nici o directie, mai bine ne inscriem si noi la Olimpiadele Comunicarii, pentru ca nu are ce sa iasa rau. Cautam o preocupare care sa ne faca sa uitam de tot ce e neinregula in orasul asta, sa ne incite, si care sa nu ne faca sa fim permanentii revoltati si frustrati (dar totodata pasivi) ai societatii. Am ales sa ne refulam intr-o competitie de creatie.

Si nu ne pare rau deloc. Rotitele merg din ce in ce mai alert!

Echipa Superificialilor de Luni dimineata

Superficialii doua puncte ics

Buna!

Ma cheama Cristiana, sunt blonda, imi place rujul roooz, am telefon cu slide si mananc bomboane fine.

Hai sa mai incerc o data:

Ma cheama Cristiana, stau la etajul unu, ascult muzica punk si nu-mi place apa plata cu lamaie. Evident ca ma confrunt zi de zi cu aceasta eticheta, care imi este aplicata cu mare usurinta, cea de “tanara fara consistenta”. Destul de mult timp am incercat sa combat aceste pareri nedrepte, pana am decis ca eu nu trebuie sa schimb mentalitatile care emit judecati de valoare asupra mea, si ca as putea chiar sa profit de acest statut inferior care imi este atribuit. De obicei afirmarea trebuie sa aiba loc in cercuri prielnice.

Din aceasta frustrare studenteasca (idealuri vs. realitate; forma vs. fond) a pornit si ideea acestui nume. Toti membrii echipei poarta cate o eticheta, nu tocmai ilustrativa. Nu ne mai obosim sa combatem pareri construite pe… pareri neavizate, ci ne insusim acest nume, de care incepem sa fim din ce in ce mai mandri, si ne inscriem la aceste Olimpiade ale Comunicarii, in ideea de a ne dezlipi eticheta de pe frunte. Nu vrem sa demonstram nimic publicului larg, ci numai noua.

Poate ca nu suntem noi cei superficiali… Poate superficialii veritabili sunt cei care catalogheaza oamenii cu o foarte mare usurinta. Dar noi ii imbratisam pana si pe aceia!

Intre timp ma dau cu ruj roz si trimit pupici pufosi catre concurenta! Bleah… Glumesc, va doresc o seara buna tuturor!

Superficiala Cristiana :D

Sa reinvatam alfabetul…(apel la a fi “rezonabil”)

Cum a aparut ideea. Ideea in sine a aparut fara sa vrem si fara sa ne dam seama. Care idee? Aceea ca avem ceva important de facut, o misiune poate. Parca plutea in aer. O sa imi cer scuze inca de la inceput. Stiu ca suna ca o mostra de “eroism ieftin”, de previziune astrologico-fatalista de prost gust, insa cred ca atunci cand am ales sa ajungem unde suntem, sa devenim oamenii  din prezent, am facut-o constient. Cred ca viata ne-a gasit si ne-a adus printr-un proces dubios de selectie unul langa altul, chiar in dimensiunea asta, in bucatica asta de univers.

Acum cred ca am devenit prea idealista. Asta e “pacatul” meu de capatai sau cel putin unul dintre ele. Inca mai sunt idealista, inca mai cred in vise si, culmea, unele dintre ele chiar mi se indeplinesc. (ma mir si eu cateodata de asta…). Tocmai asta ma defineste ca nefiind superficiala desi unii ar crede ca tocmai prin asta sunt asa.

Cand ma refer la “noi”, nu ma refer la echipa mea, ci la tinerii din Romania de azi. O Romanie care a renuntat din pacate pe moment la idealuri si la a visa. O Romanie care si-a uitat parca valorile, cu oameni care se zbat inca in mizeria cotidianului. Sper ca asta nu va mai dura mult timp. Asta e ceea ce ma preocupa pe mine cel mai mult in momentul de fata. Simt ca trebuie sa facem ceva ca sa schimbam neaparat starea de lucruri din prezent. Sigur suna utopic insa resemnarea e ultimul lucru de care avem nevoie.

Vreau sa ma gandesc ca putem macar sa schimbam ceva la generatia urmatoare de romani, “noua clasa” de mici auto-proclamati einsteini lasi care nu mai cred in nimic si care si-au pierdut de mult scrupulele si bunul simt.

 Noi avem misiunea de a reinvata si de a-i invata macar pe copiii nostri daca nu si pe altii ce inseamna sa crezi cu adevarat in ceva. Din acest motiv am venit aici…De asta am venit eu aici. Suna a cliseu insa tocmai asta e simptomul acut al bolii de care suferim si trebuie sa ne aminteasca cineva acest lucru.

Daria.

O revelatie

In anul I am aflat ceva foarte valoros de la un domn seminarist: “Daca te impiedici inainte de un examen, cu siguranta il treci!”. Zilele trecute m-am impiedicat atat de “frumos” incat mi-am scrantit piciorul. Din aceasta intamplare am tras eu concluzia ca o sa trecem fluierand de preselectie :D .

Sa aiba vreo relevanta faptul ca noi chiar avem un proiect istet (creativ, aplicabil si …..hmm, prea il laud..)? Sau ca ne-am ucis neuronii cu cafele si tigari, incercand sa ne punem de acord asupra detaliilor? Ca ne-am torturat cainii si prietenii lasandu-i sa ne astepte acasa in timp ce noi, seara tarziu, ne vedeam la o sedinta de brainstorming prin baruri? Nop…eu nu cred ca au vreo importanta.

Atunci (acum cateva zile) da, gandeam in profunzime, dar acum, ca proiectul e gata, ma reintorc la imaginea de fiinta superficiala deghizata in bruneta.

Si va spun eu ca avem succesul asigurat. Parol!

Alexandra

Jocuri marunte

                                                                                  

O secta de la Sud de Moscova sustine ca in mai putin de 1 luna va veni sfarsitul lumii. Inainte de a starni panica, vreau sa precizez ca liderul sectei i-a incurajat pe adepti sa se ascunda in galerii subterane, mai precis sapate in pamant, pentru ca astfel ei vor fi “cei alesi”! Si aruncand cu pamant peste ei, liderul incurajeaza si alti oameni sa se apere de urgia ce va avea sa vina. Bietii de ei… ei cu siguranta isi vor cunoaste sfarsitul in mai putin de o luna, daca se ambitioneaza sa se asfixieze…

In alta ordine de idei, ce ne sufoca pe noi in aceste zile? Nu putem omite de pe aceasta lista a neplacerilor tot tam-tam-ul facut in jurul Summit-ului NATO. Va marturisesc sincer ca nu am nimic impotriva acestei intalniri la nivel inalt (nu ca m-ar fi ascultat pe mine cineva), daca aceasta mobilizare a fortelor de securitate nu ar fi incurcat traficul deja precar din Bucuresti. Legati fiind la maini, nu ne ramane decat sa ne delectam cu privelistea florilor nou-plantate si a stropitorilor, a demarcajelor rutiere impecabile, a balizelor restrictive si a politistilor plantati din 10 in 10 metri. Am observat ca Politia Romana este tot mai amabila si mai prezenta, fapt care duce la sporirea sentimentului meu de siguranta. Totusi sunt nemultumita de faptul ca Bucurestiul nu s-a alineat aseara la “Ora Pamantului”, prin oprirea surselor de iluminat. Cred ca ar fi fost tragic ca Palatul Parlamentului sa fie “stins”… Sigur intr-o ora s-ar fi plantat o duzina de bombe pe intuneric. Pastrandu-mi inconstienta, ma intreb: de ce se cheama Palatul Parlamentului si/sau Casa Poporului? Am fi subminat vreo putere daca se chema “Palatul Poporului” vs. “Casa Parlamentului”? In final, ei (parlamentarii), ar trebui sa ne reprezinte pe noi, cetatenii. Sa fie ei cetateni de rangul I?

Mergand cu taxi-ul prin resedinta spatiului carpato-danubiano-pontic, leg prietenii efemere cu taximetristii. Probabil ca ei sunt clasa cea mai recalcitranta la adresa acestui Summit. Tot mai multi nu inteleg de ce noi trebuie sa fim terenul de joaca ai celor doi mari oameni ai planetei, de ce trebuie sa aiba loc aceasta intalnire aici. Si mai ales, de ce Dl. Basescu este lasat pe dinafara. Sau cum spune Comunicatul Ambasadei USA… “President Bush will be welcomed in the city of Constandt, by the President of Romania, Mr. Vasesque”… Tot de la domnii taximetristi aflu ce se mai vehiculeaza prin presa. Zice-se ca s-au cheltuit 35 milioane Euro pentru organizare, insa ca beneficiile pe care noi, ROMANIA, le primim de la NATO valoreaza mult mai mult. Inclin capul si nu comentez.

In final, ma intreb de ce Dl. Putin, cel ale carui zile de mandat sunt numarate, nu se ocupa mai bine de secta de sinucigasi de la sud de Moscova, in loc sa perturbe circulatia in Bucuresti?…

Bineinteles, pentru ca beneficiile > costurile !

Cristiana

Ia un loc si scrie!

                                                

Sau subscrie! Anul 2008 – Olimpiadele Comunicarii. O zi din Martie, in curtea facultatii (nu dam nume, facultate importanta). “Hai sa ne inscriem si noi! Bun, si cum formam echipa? Ca trebuie sa fim musai 5! Ce bine era daca eram doar patru… Mda, ne trebuie si un Gica Contra!”… Dam niste telefoane, facem auditii, eliminam lastarii neadecvati si ajungem la aceasta formula satisfacatoare.

Prima zi de intalniri efective: o foaie de hartie, 5 nume cu cate doua rubrici: plus/ minus. Biletele anonime. In final un compendiu de caracteristici. Am obtinut astfel un afis cu echipa. Iata cum ne cunoastem mai bine la un frappe. Bun, dar de ce ne-am adunat noi aici? Varianta sincera: avem ceva de spus si… vrem sa castigam! Este o competitie si tintim la premiul cel mare. Vrem sa ne dam mari cu ideile noastre!

De ce “superficiali”? Aparent mai toata lumea ne catalogheaza asa la prima vedere, si nu vorbim strict de aceasta echipa, ci de generatia noastra. Daca aplicam pentru un post, in urma interviului suntem adesea neexperimentati si nerealisti. “Copiii astia superficiali”… iata ca noi nu avem nici o teama de aceasta eticheta si suntem oricand pregatiti sa demontam orice prejudecata.

Dincolo de valorile si aspiratiile imediate, suntem condusi de teluri cu bataie lunga. Poate ca acest avant studentesc se datoreaza in mare parte tineretei, dar cu singuranta nu suntem pregatiti sa ne resemnam prea curand. Nu cred ca vrem sa luptam impotriva curentului, ci cred ca suntem aici pentru a dezvolta si conserva aceasta sete de cunoastere si de afirmare care in final… ne-a unit.

Ia un loc in josul paginii si scrie! Ia atitudine, prinde-te in joc si scrie.

Cristiana

Pe ultima suta de metri…

Mergand dupa filozofia “gandesc deci exist” putem spune ca suntem elevi/studenti deci ingrasam porcul in ajun :) Sumedenia de proiecte de la facultate, examenele si multe alte lucruri sunt facute pe fuga iar Olimpiadele Comunicarii nu fac exceptie. Nu e vina noastra…e o caracteristica din “fabrica” mai exact…cam 90% din noi prezinta aceasta “afectiune” insa nu trebuie sa pornim de la premisa ca un lucru facut in graba este neaparat un lucru prost.

Cred ca in ciuda lipsei de timp si a faptului ca ne-am gandit un pic cam tarziu sa ne inscriem in concurs am reusit sa facem un proiect bun in care fiecare a pus suflet si in ciuda oricarui impediment vom fi o echipa prezentabila…sau cel putin asa ne place sa credem :) Cum speranta moare ultima (daca nu-i moarta deja) ramanem optimisti, rezolvam tot ce mai putem pe ultima suta de metri si mergem inainte cu spatele drept si fruntea sus.

Pana una alta, indiferent de cat de mult ingrasam porcul in ajun sau de cat de superficiali suntem cateodata, trebuie spus ca de multe ori aparentele insala.

“Nu conteaza cat de lung am parul, Important e cat si cum gandesc” – Florian Pittis

Radu.