De ce Olimpiadele Comunicarii?

Sunt cateva motive bune si cateva motive mai mici, la fel de bune. Sa incepem cu cele de mana a doua: orgoliul personal (sau “echipal”): suntem in competetie cu alte echipe, care cu siguranta sunt foarte bine pregatite, dar si in competitie directa cu alti colegi de-ai nostri. Bun, sa sumarizam: orgoliul de a castiga o competitie.

In alta ordine de idei: suntem dornici de a pasi in acest mediu al comunicarii, tocmai pentru ca nu suntem experti. Dar asta nu ne face sa tratam cu neprofesionalism concursul, ci dimpotriva: ne motiveaza sa ne informam mult mai structurat si mai la obiect, dar mai presus de toate deschidem noi orizonturi in ceea ce am cladit deja.

Altminteri, suntem pusi pe distractie. Tineri fiind, credem ca brainstorming-ul petrecut la o cafea poate fi si amuzant, dar si productiv. Tocmai pentru ca nu este “o tema data de la scoala”, nu simtim acea coercitie care taie inspiratia din radacini. Voluntariatul inalta aripi :) Ne destindem discutand si cautand sloganuri si nu suntem inhibati de vreo prezenta matusalemica, atotstiutoare. Desi fiecare are rolul sau in aceasta echipa, nici unul nu este mai inalt sau mai semet. Toti avem aceeasi culoare.

Pe de alta parte, cu siguranta ne privim ca pe niste mici depozite de idei, asteptand sa fim exploatati in vederea binelui public. Dar nu vom bate apa in piua, pentru ca nu suntem singurii cu idei si mandrii de ele.

Dupa toata aceasta sete acerba de afirmare si de validare a propriilor personalitati in cadrul unei comunitati avizate, stam si ne uitam in jur. Traim adeseori resemnati intr-o lume tulburatoare, unde oamenii mor in strada nefiind tratati ca niste oameni ci mai degraba ca niste fantome, intr-o lume a nepotismelor si a favorurilor, intr-o lume care se vinde si se cumpara pe bani putini (pentru ca moneda de schimb nu este morala, in acest caz). Traim intr-o lume care ne bulverseaza si ne dezamageste, care ne frustreaza! Si pentru ca suntem tineri si deci plini de asteptari, iar realitatea este foarte dura si neconforma cu imaginile din capul nostru, aceste frustrari se adancesc si mai tare.

Si in aceste clipe de amaraciune si dezgust ne-am gandit ca in loc sa stam sa ne plangem de mila si sa nu actionam in nici o directie, mai bine ne inscriem si noi la Olimpiadele Comunicarii, pentru ca nu are ce sa iasa rau. Cautam o preocupare care sa ne faca sa uitam de tot ce e neinregula in orasul asta, sa ne incite, si care sa nu ne faca sa fim permanentii revoltati si frustrati (dar totodata pasivi) ai societatii. Am ales sa ne refulam intr-o competitie de creatie.

Si nu ne pare rau deloc. Rotitele merg din ce in ce mai alert!

Echipa Superificialilor de Luni dimineata